Vitamina D pentru justiţie

Nu neg dreptul Guvernului de a emite ordonanţe de urgenţă, dacă dispoziţiile imperative ale Constituţiei sunt respectate şi dacă transparenţa este totală. Însă nu înţeleg care mai e separaţia puterilor în stat, atât de dragă fostului judecător al Curţii Constituţionale, profesorul Tudorel Toader. De 15 ani tot citesc motivări ale urgenţei, care mai de care mai haioase, mai stupide sau mai lipsite de sens. Realitatea este că ordonanţa de urgenţă nu mai e un instrument excepţional, folosit doar atunci când e o situaţie de maximă necesitate, a fost transformată într-o jucărie pe care fiecare ministru o foloseşte pentru a-şi etala înţelepciunea, împotriva sistemului pe care îl conduce, pentru a lăsa fără efect legea aprobată de parlament sau pentru a servi unor cauze ascunse.

Curtea Constituţională a declarat atât de multe ordonanţe ca fiind neconstituţionale pentru că nu se motivează urgenţa, încât Guvernul ar fi trebuit să fie mai prudent… dar… dispreţul profund pentru Constituţie, pentru normă, pentru stat şi pentru cetăţenii săi tinde spre apogeu!

Sistemul judiciar din România este în fierbere, în timp ce toţi oamenii de bun simţ sunt consternaţi de acest viol colectiv deşănţat! Am urmărit reacţiile asociaţiilor profesionale ale judecătorilor şi procurorilor, am citit poziţia DIICOT şi a CSM şi îmi e clar că s-a depăşit o linie roşie a reglementării. Chiar să ne batem joc de avizul pe care CSM trebuia să îl dea? Chiar să creăm instabilitate sau, ca să propun o simplă explicaţie, art. 11 din ordonanţă stipulează că procurorii nu pot fi delegaţi pe funcţie de conducere în parchete pentru care numirea se face de către preşedinte. Interpretând per a contrario, judecătorii pot fi delegaţi acolo? Ordonanţa a intrat în vigoare, dar ce facem cu delegările care deja îşi produc efectele? Încetează şi aruncăm parchetele în aer, sau dăm posibilitatea celor cercetaţi să invoce mai târziu o excepţie de neconstituţionalitate?

Ordonanţa este, fără dubii, o palmă pentru legiuitor! Nu aş vrea să fiu în pielea parlamentarilor care se văd lăsaţi fără obiectul muncii, dar sigur nu aş vrea să fiu nici în pielea profesorului Toader care, dimineaţa în oglindă, trebuie să îşi explice de ce a făcut acest lucru! Îl cunosc pe dl Toader, îi cunosc profesionalismul şi capacitatea de a se opune unor malversaţiuni şi tot sper că nu a plecat genunchiul.

Justiţia este în flăcări, iar unii scriu poeme! Pompierii mai există?

sursa adevarul.ro / Gabriel Liviu Ispas