Continutul Principal

Mihaela Huncă: Ministerul Educației și Cercetării produce din nou, haos în sistemul de învățământ!

Data: 29 aprilie 2020

Zeci  de mii de elevi și părinți rămân în continuare debusolați: Ministerul Educației și Cercetării produce din nou, haos în sistemul de învățământ! Admiterea în acest an,  în clasele a V-a și a IX-a în unitățile de învățământ vocațional rămâne în continuare învăluită în mister,  în condițiile în care în luna mai ar trebui să se desfășoare probele de aptitudini. 

Comunicarea scenariilor și a măsurilor pe care Ministerul Educației și Cercetării le-a luat în contextul pandemiei de Covid 19 a lăsat până acum de dorit, fapt ce a generat de cele mai multe ori haos în rândul întregului sistem educațional.

“Profesorii nu știau ce li se va pregăti, părinții și bunicii erau debusolați, iar elevii lăsați într-o incertitudine totală. Într-un final, în urma presiunii pe care cu toții, părinți elevi, profesori, parlamentari  am pus-o pe autorități, ni s-a comunicat un scenariu privitor la încheierea acestui an școlar și desfășurarea examenului de  Evaluare Națională și a examenului de Bacalaureat” declară parlamentarul Pro România.

Din nou există însă, mari lacune în stabilirea și comunicarea unui plan de măsuri!

 Primesc zeci de telefoane și întrebări de la elevii și părinții elevilor care se pregătesc pentru admiterea în unitățile de învățământ vocațional. Și pe bună dreptate, pentru că vă reamintesc că, de exemplu, în conformitate cu CALENDARUL admiterii în învățământul liceal de stat, ,  pentru anul școlar 2020-2021 sunt programate următoarele etape: 

11-12 mai 2020- Înscrierea pentru probele de aptitudini 

13-15 mai 2020- Desfășurarea probelor de aptitudini

18 mai 2020- Comunicarea rezultatelor la probele de aptitudini.

Rămân în vigoare aceste date stabilite pentru probele de aptitudini?

În numele elevilor și părinților debusolați și care nu știu efectiv ce să facă,  am întrebat-o pe Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, dacă a prevăzut un plan pentru desfășurarea acestor probe în toate unitățile de învățământ vocațional.  

Am solicitat, de asemenea, ministerului comunicarea în regim de urgență a calendarului admiterii în clasele a V-a și a IX-a în unitățile de învățământ vocațional”, a precizat deputatul Pro România, Mihaela HUNCĂ.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.