Victor Ponta în vizită la Baia, iar diseară va ajunge şi la Tulcea
Data: 6 mai 2019
Astăzi, preşedintele Pro România, fostul premier Victor Ponta, s-a aflat în comună Baia, unde, la complexul Hamangia, a avut loc o întâlnire cu simpatizanţii, investitorii şi foştii primari din zonă.
Alături de domnia sa s-a aflat şi Ştefana Zibileanu, coordonator regional pe județul Tulcea, precum şi Constantin Iacov şi Răzvan Filipescu, două nume importante în conducerea partidului.
Liderul Pro România nu a ratat ocazia de a-i ataca pe adversarii politici tradiţionali, Liviu Dragnea şi Klaus Johanis, spre deliciul şi în aplauzele audienţei destul de numeroase.