Continutul Principal

Nicolae Bănicioiu, prim-vicepreședinte PRO România: Președintele Iohannis este singurul care rămâne imun la problemele reale ale românilor

Data: 30 iulie 2020

Singura preocupare a președintelui României este să facă jocuri de imagine prin care să-i salveze pielea lui Orban, atât. De câteva luni ne vorbește despre faptul că vina o purtăm noi, poporul. Cât despre guvernul lui, uită complet să ne spună despre cum a pregătit acesta măsurile de prevenție, despre cum gestionează situația actuală. Nu de alta, dar o evaluare la rece ar însemna ca președin-tele să-și lase repetent propriul Executiv la management de criză.

Nici vorbă de președinte mediator, care să eficientizeze colaborarea dintre Legislativ și Gu-vern, nici vorbă de eforturi pentru recâștigarea încrederii cetățenilor, nici vorbă de recredibilizarea autorităților. Pentru că atât lui, cât și întregii găști de liberali, nu le pasă decât de preluarea întregii puteri, iar asta o pot face doar printr-o rocadă cu PSD în administrația publică locală.

E nevoie să moară oameni ca să rămână Orban prim-ministru? Cine își asumă acest haos managerial? Cine are autoritatea să stabilească reguli pe care să le și respectați? Ministrul Sănătății n-a fost în stare nici până astăzi să finalizeze o licitație pentru achiziția de măști. Ce facem cu cetățenii care nu-și permit să le cumpere?

Atunci când întreaga lume se pregătea de pandemie, președintele Iohannis ne-a spus că nu e cazul să luăm măsuri, că e doar o gripă. Acum, când spitalele nu mai fac față și secțiile ATI sunt suprasolicitate, liberalii insistă cu organizarea alegerilor.

Domnule președinte, aceasta este o crimă pe care v-o asumați personal din cauza unui mi-nistru al Sănătății incompetent și al unui prim-ministru prea îndrăgostit de Palatul Victoria. Destu-pați-vă puțin urechile și ascultați ce spun specialiștii, ce spun Arafat, Rafila și ceilalți profesioniști care nu fac față incompetenței acestui guvern. Ce decizie veți lua, domnule președinte? Cât mai rămâneți imun la problemele reale ale românilor?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.