Sedința Camerei Deputaților din 6 februarie 2018

Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

Cătălin-Ioan Nechifor – declaraţie politică privind situaţia şcolilor sucevene;

Domnul Cătălin-Ioan Nechifor:

Evident că atunci când nu ştii, sau când nu ai cum să compari, lucrurile pot părea cu totul şi cu totul altfel decât în realitate. Cunoşteam cu toţii situaţia şcolii sucevene, aveam an de an evaluarea numărului de şcoli cu şi fără autorizaţie sanitară, cu şi fără autorizaţie ISU, cu şi fără toaletă decentă, mai degrabă înăuntru decât afară. Aveam în acelaşi timp şi situaţia populaţiei şcolare preuniversitare, mai ales cea privitoare la tendinţe, deci la viitor. Aveam, în egală măsură, şi informaţiile la zi despre proiectele de investiţii din fonduri proprii, guvernamentale sau europene pe care primarii din judeţ le aveau în implementare. Dar niciodată nu am avut imaginea hăului în care ne aflam, până ce fostul ministru al educaţiei a publicat situaţia şcolilor cu toaleta în fundul grădinii, unde judeţul Suceava se află pe locul 2, adică penultimul, cu 219 şcoli, trist şi în acelaşi timp neonorant pentru toţi cei care poate că ar fi trebuit să facem mai mult, mai ales în sensul de a fixa şcoala şi educaţia ca prioritate.

Sigur că s-au făcut paşi importanţi şi aici mă gândesc la cele câteva zeci de proiecte finanţate prin PNDL I, în perioada 2013 – 2016, amintind de şcoala din Boroaia şi de şcoala din Vatra Dornei, ca să o luăm dintr-un capăt în altul. Adaug şi cele vreo 18 proiecte care au primit bani europeni nerambursabili prin Programul Operaţional Regional, unde aş aminti Sala de sport de la CN Ştefan cel Mare Suceava şi campusurile de la Liceul cu program sportiv şi Liceul din Vicovu de Sus. Dar asta – în condiţiile în care în judeţ avem aproape 800 de şcoli în cele 114 localităţi, este prea puţin dacă ne întindem din 1989 până în prezent. Mai punem la socoteală şi un număr important de proiecte care sunt semnate sau urmează a fi semnate de primării cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, dar finalizarea acestora mai are de aşteptat. Şi atunci cum procedăm, care ar fi soluţiile? Fireşte, n-are sens să inventăm apa caldă sau roata. Sunt şi motive obiective, unul dintre acestea fiind poate şi decizia, nu tocmai înţeleaptă, de a lăsa dezvoltarea şcolii aproape exclusiv în cârca primarilor, iar în condiţiile în care majoritatea oamenilor îşi doresc apă, canal sau drum, este cam limpede situaţia investiţiilor publice în multe localităţi, mai ales din zona rurală.

Şi pentru că vorbeam de apă şi de canal, iată un alt motiv pentru care unele dintre cele 219 şcoli cu toaleta în fundul grădinii nu au putut schimba nimic în sensul acesta, pur şi simplu pentru că unele localităţi nu au sistem centralizat de apă şi canal. Dar acest lucru nu scuză în totalitate şi soluţia trebuie totuşi găsită, chiar şi în aceste situaţii, iar răspunsul pe care trebuie să îl căutăm este dacă mai putem asigura şcoală de performanţă în condiţii decente în sate şi cătune izolate, unde populaţia preşcolară şi şcolară numără câteva zeci de copii?

Mai putem spera că se pot aloca resurse financiare, logistice şi umane, aşa încât copiii să înveţe foarte aproape de casă, sau, mai degrabă, încercăm să concentrăm şi să lucrăm împreună, aşa cum, de altfel, am văzut, alături de unii primari din judeţul Suceava, într-o vizită de studiu pe care am făcut-o în anul 2014 în regiunea Schwaben din Germania. Acolo, modelul pe care l-au ales edilii a fost concentrarea în aşa-numitele şcoli de centru, unde copiii beneficiau de condiţii foarte bune, aveau profesori bine pregătiţi şi erau aduşi şi duşi de la şcoală cu microbuze. Ei bine, la această întrebare ar trebui să răspundă şi părinţii şi să analizeze ei înşişi beneficiile unei comunităţi educaţionale mai mari, ale unei vieţi sociale mai dezvoltate, în raport cu situaţia de a urma o şcoală la o distanţă un pic mai mare de casă. Pentru acest lucru ar trebui să fie lăsate orgoliile deoparte, inclusiv cele politice, şi să încercăm fiecare dintre noi să ne aducem contribuţia la ceea ce înseamnă educaţie, ca prioritate pentru noi toţi, dar nu doar în sens de slogan. Sunt multe exemple bune în sensul acesta şi cei doritori să le afle mă pot întreba.