Continutul Principal

Sedința Camerei Deputaților din 5 noiembrie 2018

Data: 16 noiembrie 2018 |  Autor:

Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi-Târgu Mureş, Autostrada Unirii (PL-x 557/2017). (rămas pentru votul final)

 

Domnul Cătălin-Ioan Nechifor:

Doamnă preşedinte,

Vă mulţumesc foarte mult.

E, într-adevăr, un lucru extraordinar. Şi cred că, mai mult decât atât, ar trebui ca la fiecare kilometru pe traseul Iaşi-Târgu Mureş, să punem şi numele parlamentarilor, nu? La kilometrul 85, numele cuiva, la 88, al altcuiva. Mai puţin al meu, că aş fi în conflict de interese, nu?

E ruşinos, stimaţi colegi, şi spun cu simţ de răspundere că ajungem în Parlament, după 30 de ani de Parlament, după atâtea schimburi de guverne, să decidem prin lege o chestiune care ţine de evidenţă, ţine de normalitate. Ar trebui cumva să legiferăm că apa are doi atomi de hidrogen?

Oare n-au fost destule legi în ţara asta, care n-au avut finalitate? Vă aduc aminte, în 2008, s-au mărit salariile profesorilor, cu votul tuturor. Şi s-a aplicat? Din păcate, nu.

Şi vă spun că e trist pentru că nu avem curaj ca în Parlamentul României să înţelegem un lucru, că Guvernul este în măsură şi obligat să dea raport Parlamentului.

Şi cât timp vom adopta prin lege bugetul de stat şi nu o să avem descărcarea bugetului de stat tot prin Parlament, vă spun că vom fi întotdeauna nişte oameni mărunţi, în cabinete la miniştri, în anticameră, aşteptând ca cineva să ne primească, eventual cu cafea, cu un răspuns politicos şi cu: „La revedere, drum bun!”.

E păcat că suntem în România Centenară şi decidem astfel de lucruri.

Şi sunt foarte pesimist că această lege, pe care probabil toţi o s-o votăm, în această săptămână, va fi şi pusă în aplicare.

Vă mulţumesc.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.