Continutul Principal

Sedința Camerei Deputaților din 22 octombrie 2018

Data: 16 noiembrie 2018 |  Autor:

Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.36/2018 pentru completarea art.4 din Ordonanţa Guvernului nr.45/1997 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale Compania naţională de transporturi aeriene române – TAROM – S.A. (PL-x 376/2018). (rămas pentru votul final)

 

Domnul Cătălin-Ioan Nechifor:

Stimaţi colegi,

Cred că este foarte grav că suntem în situaţia de a pierde încă o emblemă românească.

Dacă şi TAROM va ajunge să fie praf şi pulbere, stau şi mă întreb, oare ce o să mai scriem în istorie?

Eu cred că avem obligaţia să găsim o formulă de management competitiv. Au fost câteva variante, ştiţi foarte bine, s-a adus manager privat – domnul Heinzman. Au fost, după aceea, schimbări politice. S-au schimbat, în decurs de 3 ani, cred că vreo 3 sau 4 garnituri de directori de consilii de administraţie, în condiţiile în care TAROM nu a performat.

Avem – şi vă spun cu tot dragul – o piaţă internă măcar, pe care TAROM ar putea să o facă mai bine, să o deservească. Este vorba despre câteva aeroporturi regionale pe care TAROM vine în acest moment şi operează la preţuri foarte ridicate, cu un orar foarte, foarte greşit.

Eu cred că deschiderea noastră, a Parlamentului, de a găsi soluţii, trebuie să fie totuşi bine primită şi de Guvern. Să-şi propună ca strategie, să găsească formula prin care TAROM să rămână, cu orice preţ, companie a statului român.

Dacă şi pe aceasta o pierdem înseamnă că n-avem nici măcar o valoare.

Mulţumesc.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.